Tarock, dragilor, tarock

Cărţi de tarockMai demult, pe când era ministru, Cristian Adomniţei a spus o chestie mişto despre un joc mai puţin cunoscut în România:

„Sucevenii joaca un joc de cărți putin cunoscut în Romania. E bucovinean, de pe vremea în care Bucovina era ocupata de habsburgi, se cheamă taroc. Pe unde vad pe cineva ca joaca taroc, înseamna că ori e din Suceava, ori are vreun neam pe acolo, ori a stat în cameră la cămin cu un sucevean”, iți trădează originile tarocul, „un joc al mintii, ca bridge-ul”.

Mă rog, frumos, dar nici chiar aşa… E ca şi cum ai spune că orice basarabean joacă bilot. Dar a spus frumos, este un joc care se joacă în Bucovina. De asemenea este întâlnit în Austria, Ungaria, Polonia, Cehia (aici chiar se joacă) şi cu preponderență în vechiul Imperiu. Provocarea (mea), este că nu prea am cu cine juca, adică nu prea găsesc jucători. În oraş erau/sunt două pub-uri în care este posibil să găseşti parteneri (Rynox, Rainbow), dar greu să găseşti un grup…reg

Bun, alta era chestia articolului… Nu se prea găsesc cărţi sau materiale informative. Am găsit ceva (dar nu mai deţin), un ghid editat de Clubul Tarokiştilor din Rădăuţi (cică este una în Suceava şi în Câmpulung Moldovenesc), şi cam atât. Pe net nu am găsit multe, şi cu atât mai puține materiale referitoare la stilul austriac, aşa că, m-am apucat de tradus un ghid din Cehia, al căror stil se potrivește cu cel austriac (bucovinean).

Cum îl termin, îl fac public. Am spus!

PS: Petru o idee generală, wikipedia

13 gânduri despre „Tarock, dragilor, tarock

  1. Daca esti interesat sa joci ( vrei sa inveti sau stii tarock ? ) raspunde la comentariu si vedem cum luam legatura 🙂

    1. sant Viorel Onica si doresc sa joc taroc cu cei care sant „profesori'” de taroc. viorel,onica@gmail.com 074249276

      1. A trecut cam mult timp de la acest anunt, dar incerc. Sunt fiica de bucovinean si am jucat taroc de pe la 11-12 ani in C-lung Mold. cu tarokist de marca. S-a transmis pasiunea la alta generatie, dar numai in familie. As vrea sa jucam in Bucuresti cu bucovineni stabiliti aici sau cu urmasii lor, atacati de acest morb.

      2. Daca locuiesti in Bucuresti si vrei sa joci cu cei mai buni, suna ma, 0723655882

  2. Salutare! Am cumparat niste carti de tarock din Viena si tare as vrea sa invat sa joc…am gasit ceva in engleza si pagina asta si mi s-a parut ffff tare ca de…mai vor si altii. eu am o carticica mica in pachetul de carti dar e in germana…as putea sa scanez si ceva colegi de job care cunosc limba…sa vb cu ei…tu ai mai descoperit ceva?

  3. Neata.. sunt jucator de tarock…caut parteneri de viciu… 😉
    Ca informatie….pentru cei ce vor sa invete… tarock-ul nu se invata din carti….se „chibiteaza” ,se fura, se mosteneste… propun sa ne gasim macar 4 jucatori plus cati vor sa invete si sa ne apucam de „meditatii”. Timpul imi e cam stramtorat….dar pentru tarock gasesc cateva ore pe saptamana. Din pacate „batranii ” cu care joc sunt reticenti la „outsideri” .

      1. hai sa ne gasim pe facebook, comunicarea e mai simpla acolo.

Lasă un comentariu