Despre Clubul de Iniţiativă Literară în presă

Vinerea care a trecut, la final de lună, a avut loc o nouă şedinţă a cenaclului Mansarda cu Poveşti organizat de Clubul de Iniţiativă Literară. Evenimentul a fost marcat în cotidianul Crai Nou şi în cotidianul electronic Suceava Pe Net. O cronică a ceea ce a fost o puteţi citi pe Blogul Vindecătorului şi în … Continuă lectura Despre Clubul de Iniţiativă Literară în presă

Literatură în mansardă

Clubul de Iniţiativă Literară organizează vineri, 29 iunie 2012, ora 17.30 în mansarda localului Music Pub situat pe strada Mihai Viteazu Nr. 40 programul cultural Sergiu Celibidache în Mansarda cu Poveşti. Invitatul special al manifestării este regizorul Mircea Constantin care va prezenta şi un scurt metraj despre viaţa şi activitatea maestrului Sergiu Celibidache. În cadrul programului de lecturi publice a … Continuă lectura Literatură în mansardă

Dialoguri fălticinene

Am fost alături de membrii Clubului de Iniţiativă Literară în Făliceni, unde, am avut o şedinţă literară în deplasare, alături de copii din sistemul de ocrotire socială. A fost pur şi simplu sublim. După ce am ascultat creaţiile literare a copiilor prezenţi, e clar că mă apuc să învăţ să scriu. Mulţumesc! Ajunşi în Suceava, … Continuă lectura Dialoguri fălticinene

Mansarda cu Poveşti

Oki, dacă încă nu ştiţi. Mansarda cu Poveşti este cenaclul organizat de Clubul de Iniţiativă Literară, format de către Florentin Haidamac, Ilinca Ioana Rusu, Mircea Nanu Muntean, Constantin Horbovanu şi cu voia dumneavoastră, George Sauciuc. Fiecare dintre noi, membrii fondatori avem experienţă cenaclistică, articole publicate în reviste, experienţă de cultural promoting oarecare vizibilitate şi am … Continuă lectura Mansarda cu Poveşti

În luna mai, la Gazetă (culise)

După cum ştiţi, numărul de mai al fanzinului Gazeta SF a fost lansat la finalul lui aprilie, dar asta aţi văzut deja, cum aţi observat că a fost dedicat bărbaţilor. Numărul din iunie va apărea în iunie şi va fi dedicat doamnelor şi domnişoarelor. Acum, cu voia dumneavoastră,voi prezenta cum a stat la nivel de … Continuă lectura În luna mai, la Gazetă (culise)