În declin…

uinger_cazutVisurile ne însoţesc din momentul în care începem să ne dezvoltăm fiinţa. Cîteodată, pe parcusul vieţii ne lovim de un pumn care vine spre noi, de îmbrângitura cuiva care ne împiedică deplasarea în linie dreaptă, de vicii… de iubire.

Ne pierdem inocenţa şi lumina copilului din noi pentru a pune pe ochi ochelarii de cal a societăţii, sau refuzăm să-i punem pentru a deveni paria.

Dar, iubirea, sau lipsa ei, ne urmăreşte. Şi sufletul simte. Şi încearcă să se  salveze. Refugiul se găseşte în religie, în vicii, în efemer sau în nimic.

De la ce m-am luat?! De la un status de pe facebook.. Cidat cât de mult m-a marcat un simplu clic. dA! Dorința cerută este posibilă (chiar este în proces)… Mi-am dat seama, şi sper că nu e prea târziu. Îmi doresc doar un semn…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s