Odă singurătăţii

Tu acră şi dulce singurătate

Îţi mulţumesc că viaţa mi-o blestemi,

Că nu mă laşi sub plapuma nopţii

În animalicul somn tembel.

Fii blestemată tu soartă,

Ce mă faci să-mi urăsc destinul;

De ce frate cu singurătatea m-ai făcut

Ş mă faci să mă văd mai jalnic decât alte hiene?

 

Atât de crudă singurătate…

Ridică-mă să pot şi eu,

Gândurile ce nu pot să le exprim,

Să le împărtăşesc cu alţii.

 

Îţi mulţumesc ţie, viaţă,

Pentru singurul lucru pe care m-ai învăţat:

Să fiu doar eu şi cu mine,

Şi cu singurătatea pe veci legat.

 

Atunci când din lumea mea rece şi goală,

Cu singurătatea mă voi contopi,

Fă măcar ca…

Lumânarea de pe sicriul meu să fie țigară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s