Debut, debuturi – part 4/n

Al doilea debutant al Gazetei SF, luat în colimator de către mine – într-un fel de a spune – este domnișoara Aminah-Brînduşa Tănasă care îşi ţese firul intrigii dintr-o înşiruire abundentă de fapte mici şi surprinzătoare, căutând să le înnoade, să le lipească, să le reazeme unele de altele, în speranţa că vor putea da impresia aceea de legătură cauză-efect, proprie povestirilor bune  după spusa lui Mircea Coman, în cronica/recenzie intitulată Ficțiuni la ieșire din iarnă. Era vorba despre debutul tinerei domnişoare, şi anume piesa anime-fantastic intitulată Kyoto.

Aminah mi-a fost introdusă, (oau cum sună) de către Ştefan Csukat, un artist al lemnului, pasionat de fantastic şi SF. Mi-a plăcut pasiunea cu care vorbea despre fantastic, despre imaginație şi  refugiul pe care-l oferă imaginaţia.

După cronica făcută de domnul Coman, Aminah mi-a spus că dorește să se perfecţioneze în arta scrisului. În timpul liber (chiar şi când lucrează alături de logodnicul ei), creează lumi din condei (vorba lui Marcel Gherman).

Imediat după ce a fost lansat concursul organizat de către Clubul de Iniţiativă Literară, am fost întrebat de către Aminah la ce se limitează obscenul? Clar, aştept o piesă lirică interesantă din partea tinerei creatoare. Imaginație are.

Anunțuri

4 gânduri despre “Debut, debuturi – part 4/n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s